Acasă Sport ROAD MURES TROPHY 2009

ROAD MURES TROPHY 2009

58
0
DISTRIBUIȚI

DEJA 40 DE ÎNSCRIERI LA SECŢIUNEA AUTO

Se apropie startul unei noi ediţii a Off Road Mureş Trophy. În perioada 4-7 iunie, Off Road Club Mureş va organiza cea de-a VII-a ediţie a prestigioasei competiţii „OFF-ROAD MUREŞ TROPHY”.

Ediţia din acest an are pregătite trasee dificile între Tîrgu-Mureş/Sovata/Tîrgu-Mureş. După prologul din seara zilei de joi, la limita dintre localităţile Ernei şi Sângeorgiu de Mureş, concurenţii vor participa la startul oficial al competiţiei programat în centrul municipiului Tîrgu-Mureş.

În prima zi de concurs, echipajele se vor îndrepta spre Sovata, urmând să treacă prin zona localităţilor Ernei – Căluşeri – Miercurea Nirajului – Măgherani – Rigmani – Ghindari – Sărăţeni.

În ambele zile, de vineri şi sâmbătă, concurenţii vor avea de străbătut între 80 şi 120 de kilometri.

Traseele pregătite de organizatori sunt dificile, dar nu periculoase. Ploile din ultimele zile şi condiţiile meteo din perioada concursului vor influenţa evoluţiile echipajelor. În special la secţiunea Auto – Standard, datorită configuraţiei traseului (pământ argilos), în cazul unor ploi, traseul va deveni alunecos.

Până la această oră, la secţiunea Auto s-au înscris deja 40 de piloţi. Organizatorii se aşteaptă ca la start să fie prezenţi 60 de piloţi la secţiunea auto şi 30 la secţiunea ATV.

Ediţia din acest an va cuprinde următoarele clase:

AUTO                –       EXTREM

–                     OPEN (PROMO)

–                     STANDARD

ATV           –       EXTREM

–                     OPEN

Precizări pentru secţiunea OPEN (PROMO):

Concurenţii care doresc să se înscrie la secţiunea OPEN (PROMO) vor trebui să aibă maşinile dotate obligatoriu cu troliu faţă şi cauciucuri MT.

În cazul în care, la verificarea tehnică se va constata că, pe lângă celelalte cerinţe de securitate minime de indeplinit, maşinile nu vor avea aceste accesorii, concurenţii vor fi înscrişi de către organizatori la secţiunea STANDARD.

Iată şi programul competiţiei din acest an:

JOI 4 IUNIE

– 18.00 – 24.00             înscrieri la punctul de cazare Hotel Apollo – Sângeorgiu de Mureş

– 20.00 – 22.00             prolog

VINERI 5 IUNIE

– 06.00 – 07.30              înscrieri şi prolog

07.30 – 08.15                şedinţa tehnică

– 08.30                           deplasare în coloană spre centrul municipiului Tîrgu-Mureş, la Primăria Tîrgu-Mureş, pentru startul oficial

– 09.30                           start oficial din faţa Primăriei Tîrgu-Mureş şi deplasare în coloană până la Ernei

– 10.30                           start tehnic de la MarsoRom România

– 18.00                           sosire la Sovata

SÂMBĂTĂ 6 IUNIE

– 09.00                           şedinţa tehnică

– 09.30                           start din Sovata către Tîrgu-Mureş

– 19.00                           sosire la Hotel Apollo – Sângeorgiu de Mureş

DUMINICĂ 7 IUNIE

– 09.30                           plecare în coloană la trial

– 10.00 – 16.00             trial si premiere în zona localităţii Ernei

DISTRIBUIȚI