Acasă Sport Cristi si Adelina au primit masini noi

Cristi si Adelina au primit masini noi

72
0
DISTRIBUIȚI

Casa Auto Bucureşti şi Cristi Chivu lansează „ziua de luni cu facelift” la volanul unui Mercedes-Benz CL 63 AMG, reuşind să o transforme în cea mai „placută şi asteptată zi” a saptămânii. Adelina şi Cristi Chivu sunt cei care susţin provocarea lansată de Casa Auto, având alături un nou partener,  capabil să ofere o călătorie remarcabilă: Mercedes-Benz CL 63 AMG, un autoturism menit să atragă atenţia celor pasionaţi de rafinamentul şi performanţele caracteristice acestei mărci.

Mercedes-Benz Clasa CL 63 AMG reprezintă alegerea perfectă în orice situaţie. Precum un costum creat la comandă, modelul impresionează prin materialele alese cu grijă: pielea cea mai fină, ornamente interioare si exterioare din carbon  .

„De azi, Cristi este posesorul unei maşini speciale, care poate fi în acelaşi timp o maşină elegantă şi confortabilă,, perfectă pentru orice călătorie, dar şi un autoturism cu calităţi sportive excepţionale”, declară Ioan Raducanu, directorul general Casa Auto Bucureşti.

Forma unui coupé este dominată, de obicei, de montanţii faţă şi spate, legaţi prin plafonul puternic arcuit. În cazul clasei CL, aceasta reprezintă doar una dintre numeroasele caracteristici stilate ale designului. Mai mult, întregul său concept de design reprezintă o invitaţie elocventă de a urca la volanul autovehiculului.

Chiar de la prima vedere, modelul CL pare să îmbrăţişeze drumul, pregătit să ofere o experienţă excepţională la volanul său. Partea frontală a autovehiculului este inconfundabilă datorită grilei impunătoare a radiatorului şi farurilor de ultimă generaţie. În plus, liniile elegante ale aripilor captează imediat atenţia. Astfel, o linie parcurge întreaga secţiune laterală îmbinându-se cu linia tipică a plafonului. Aceasta continuă până la lămpile din spate şi se termină într-un posterior elegant rotunjit, dar care conferă senzaţia de putere.

În interiorul autovehiculului, această senzaţie este sporită. Printr-o separare artistică a fost creat un interior deosebit de armonios: consola centrală se prelungeşte până în spaţiul dintre cele două scaune individuale, îmbrăcate în piele fină. Planşa de bord se încadrează perfect în acest ansamblu, datorită suprafeţelor cu ornamente metalice şi elementelor din carbon.

Clasa CL, în combinaţie cu motorul AMG deschide calea către performanţe de vârf. Pentru modelul CL 63 AMG, inginerii Mercedes – AMG au proiectat un motor V8 care dezvoltă o putere de 386 kW (525 CP) şi un cuplu maxim de 630 Nm, rezultatul fiind un nivel al acceleraţiei demn de o maşină de curse: de la 0 la 100 km/h în 4,6 secunde.

Noua suspensie sport de la AMG se bazează pe suspensia activă ABC (Sistemul Activ Antiruliu). Un sistem de frânare de înaltă performanţă şi un sistem de evacuare cu patru ţevi de eşapament cromate completează echipamentul acestui model puternic. Echipat cu pachetul pentru exterior AMG, care include un spoiler faţă proiectat special pentru modelul CL, cu orificii de ventilaţie laterale, fuste laterale şi un spoiler spate dinamic, autovehiculul are un aspect extrem de sportiv. În plus, acest model  este echipat cu o grilă a radiatorului  cu două fante cromate, faruri faţă fumurii şi jante de 20 inch, design cinci spite duble, din aliaj uşor. Interiorul vă întâmpină cu praguri interioare  din oţel inoxidabil tratat abraziv. Scaunele sportive , disponibile în trei variante de culoare, asigură o susţinere laterală excelentă. Habitaclul poartă de asemenea semnătura AMG.  Volanul  sport ergonomic, cu padele argintii din aluminiu, permite schimbarea treptelor de viteză ale transmisiei  Speedshift 7G-TRONIC, iar panoul cu instrumente atrage imediat privirea datorită meniului său principal AMG, care include funcţia RACETIMER. Aceasta afişează informaţii precum treapta de viteză selectată şi temperatura uleiului.

Parteneriatul cu Cristi Chivu este menit să reafirme angajamentul Casa Auto Bucureşti faţă de actualii şi viitorii clienţi: acela de a pune la dispoziţia lor autovehicule remarcabile, capabile să îndeplinească cele mai exigente cerinţe ale pasionaţilor acestei mărci.

DISTRIBUIȚI