Acasă Sport Copiii îl urmează pe Hagi

Copiii îl urmează pe Hagi

82
0
DISTRIBUIȚI

Gheorghe Hagi, cel mai mare jucător din istoria fotbalului românesc, continuă şi anul acesta să sprijine fotbalul din România. Cupa „Hagi” revine în calendarul competiţional pentru copii şi juniori cu vârste cuprinse între 10 şi 12 ani, păstrându-şi titulatura de cea mai importantă competiţie pentru acest nivel.

Ediţia a doua a Cupei „Hagi” este organizată sub egida Fundaţiei „Gheorghe Hagi”, cu sprijinul BRD-Groupe Société Générale în calitate de sponsor principal, şi al Federaţiei Române de Fotbal. Cupa „Hagi” a fost inclusă în calendarul oficial de competiţii al Federaţiei, fiind Campionatul Naţional al juniorilor E (jucători născuţi după 1 ianuarie 1997). „Anul trecut am reuşit să îmi văd realizat un vis: acela de a le oferi celor mai mici fotbalişti şansa să îşi demonstreze valoarea şi să se afirme. Consider că am reuşit să dăm un exemplu pozitiv prin această competiţie şi sper ca de-a lungul timpului Cupa „Hagi” să fie o rampă de lansare pentru fotbalişti talentaţi. Aşa cum pentru mine a însemnat foarte mult că am câştigat primul trofeu la 11 ani, aşa consider că şi pentru aceşti copii va conta că cineva le-a acordat încredere atunci când s-au aflat la început de carieră”, a declarat Gheorghe Hagi.

„Este al doilea an în care BRD sprijină Cupa Hagi. Noi credem că în spatele unor viitori oameni mari sunt întotdeauna alţi oameni mari, iar succesul celor care ajung cunoscuţi se datorează şi celor care i-au susţinut. Cupa „Hagi” demonstrează din plin acest lucru. Copiii care vor participa la competiţie au şansa să îşi dovedească talentul, iar acest moment ar trebui să reprezinte primul pas făcut de ei către o carieră aşa cum a avut-o Gică Hagi”, a declarat Bianca Dordea, Brand and Communication Director al BRD-Groupe Société Générale.

„Gheorghe Hagi este pentru noi un exemplu de performanţă şi valoare constantă în timp, elemente care se regăsesc şi în valorile noastre de brand. Sprijinirea Cupei Hagi este o investiţie în viitor în care am crezut încă de la prima ediţie”, a declarat Michael Schmidt, Preşedintele Automobile Bavaria Group, sponsor al competiţei.

România a fost împărţită în 7 zone, fiecare având câte 6 judeţe (inclusiv municipiul Bucureşti). S-a desfăşurat câte un turneu pentru fiecare zonă în parte. Cele 7 zone au fost: Vâlcea (03- 05.04.2009), Iaşi (10-12.04.2009), Galaţi (14-16.04.2009), Timiş (24-26.04.2009), Braşov (01-03.05.2009), Cluj (08-10.05.2009) şi Bucureşti (15-17.05.2009).

Turneul final se desfăşoară în perioada 26.05 – 01.06.2009, la Constanţa, pe stadionul „Voinţa”. La acesta iau parte finalistele fiecărui turneu zonal şi primele două echipe clasate la faza locală pe municipiul Bucureşti, în total 16 formaţii.

La turneul final de la Constanţa vor participa următoarele cluburi: Şcoala de Fotbal „Gică Popescu” Craiova, Aripi Piteşti (finalistele Fazei zonale Vâlcea), Poli Iaşi, FCM Bacău (finalistele Fazei zonale Iaşi), Luceafărul Brăila, Steaua Dunării Galaţi (finalistele Fazei zonale Galaţi), ACU Arad, LPS Banatul Timişoara (finalistele Fazei zonale Timiş), Kinder Sângeorgiu de Mureş, FC Braşov (finalistele Fazei zonale Braşov), FC Bihor, Arsenal Bistriţa (finalistele Fazei zonale Cluj), Cautis Steaua Sudului Bucureşti, Petrolul ’95 Ploieşti, (finalistele Fazei zonale Bucureşti), Steaua Bucureşti şi AS Team Bucureşti (echipele clasate pe primele două locuri în clasamentul Fazei locale pe Municipiul Bucureşti).

Prima ediţie a Cupei „Hagi” a fost câştigată, anul trecut, de Steaua Dunării Galaţi. Jucătorii echipei gălăţene au mers, împreună cu Gheorghe Hagi, la meciul dintre AS Roma şi Chelsea Londra, din grupele Champions League. De asemenea, câştigătorii Cupei „Hagi” au susţinut, în capitala Italiei, o partidă amicală împotriva echipei similare a clubului AS Roma.

Premiile Cupei „Hagi” sunt:

Locul I – o excursie cu Gheorghe Hagi la un meci important din Europa şi un stagiu de pregătire de 10 zile în România

Locul II – un stagiu de pregătire de 10 zile în România

Locul III – un stagiu de pregătire de 7 zile în România

DISTRIBUIȚI