Acasă Muzica Solistul Adam B trece de la preotie la muzica dance!

Solistul Adam B trece de la preotie la muzica dance!

118
0
DISTRIBUIȚI

Solistul Adam B (26 de ani) este nou apărut pe scena muzicală, prima sa piesă fiind ”Love Ya’”!

adam-bDupă ce artistul a cântat ani de zile în coruri bisericești, s-a gândit să ”atace” și piața muzicii dance. Adam B a absolvit Seminarul Teologic de la Slobozia și Facultatea de Teologie din cadrul Uniiversității București. ”De mic mi-au plăcut fotbalul și muzica, cu care am mers in paralel. De la tatăl meu am învățat să cânt la mai multe instrumente muzicale. Pentru moment preoția am lăsat-o în plan secund pentru că e foarte grea. Nu știu pentru câtă vreme, dar vom vedea. Oricum în viața asta poți fi orice, însă nimic nu se compară cu trăirile unui preot. Dacă l-aș vedea pe Dumnezeu, sincer, sigur nu aș putea să îi vorbesc, dar i-aș asculta mesajul și l-aș transmite tuturor”, ne-a spus Adam B.

Cu toate că este un tip religios, Adam B își caută jumătatea: ”Cel mai mult admir la o femeie naturalețea, caracterul simplu care dă de înțeles că ascunde multe lucruri frumoase în spate, dar care nu se dau spre vedere tuturor, Îmi place să privesc femeia cu personalitate, care luptă pentru a reuși în viață, femeia care e frumoasă și fizic, și care reusește să nu pună accentul doar pe plăcerile trupești, care impresionează prin alte calități”, a mai declarat artistul.

Pentru că este un profesionist, Adam B a lucrat numai cu oameni de calitate pentru prima lui ședință foto: Brîndușa Iacob (fogoraf) și Ana Maria Cornea (stilist), iar locația a fost asigurată de central de evenimente ”Jubile”.

Sintetizand, in cateva randuri, iata cine este Adam B:

– Din primii bani munciti, castigati la 16 ani in Italia, si-a luat un lant de aur

– Personajul istoric preferat este Stefan cel Mare

– I-ar placea sa cante un duet cu Andra

– Este mare amator si jucator de fotbal

– Este foarte timid

– Fratele lui e tot preot

– I-ar placea sa se reincarneze intr-un porumbel

– Si-ar dori sa traiasca intr-o tara unde momenda de schimb sa fie bunul simt

-Visul lui este sa locuiasca o perioada in China si in SUA

– Nu apreciaza barbatii care isi spun necazul sticlelor de alcool

– A fost plecat in Anglia cu un program pentru studenti, “Work & Travel”

-Motto-ul lui: “Omul cu adevarat bun este acela care ar fi putut fir au si nu a fost” – Nicolaie Iorga

– Principalele lui defecte sunt sinceritatea si increderea in oameni

DISTRIBUIȚI