Acasă Muzica Oana Zăvoranu: ”Mă simt cântăreaţă”

Oana Zăvoranu: ”Mă simt cântăreaţă”

257
0
DISTRIBUIȚI

Oana Zăvoranu a debutat cu dreptul, în acest an, în ceea ce priveşte unul dintre hobby-urile sale, muzica. Neaşteptat chiar şi pentru ea, dat fiind faptul că nu a beneficiat de nici o promovare, noul său single, ”I Know”, a înregistrat în doar 24 de ore, un record în ceea ce priveşte audiţiile, având nu mai puţin de 14.000 de vizualizări, pe site-ul oficial şi pe cel de Youtube al vedetei.

”Nimeni nu m-a luat în serios când am intrat în muzică. Nu mă aşteptam la acest succes. Iar faptul că am fost pentru prima oară invitată la o emisiune special pentru a-mi prezenta piesa, mă face să mă simt cântăreaţă”, a declarat Oana.

Recent, Zăvo a mai înregistrat un succes, cu o melodie de-a sa, ”Secundele”, care s-a aflat pe primul loc în Australia, unde a fost cea mai ascultată piesă. Deşi a scos şi un album, Oana a acceptat doar două invitaţii ca şi cântăreaţă, una la Marriot, iar a doua oară la deschiderea unui cazinou, dintr-un mall, unde a primit 2500 de euro. De asemenea, ea a cântat şi pentru românii din America, la New York.

www.libertatea.ro

DISTRIBUIȚI