Acasă Muzica Mădălina Manole va fi înmormântată, vineri, la Ploieşti

Mădălina Manole va fi înmormântată, vineri, la Ploieşti

78
1
DISTRIBUIȚI

Madalina Manole 1Fruneraliile artistei Mădălina Manole sunt programate pentru ziua de vineri, începând cu ora 13.00, la cimitirul Bolovani din Ploieşti, potrivit Mediafax.

Trupul neînsufleţit al Mădălinei Manole va fi transportat vineri, în jurul orei 9.00, de la Bucureşti la Ploieşti.Artista va fi înmormântată, vineri, în cadrul unei ceremonii care va avea loc la cimitirul Bolovani din Ploieşti, începând cu ora 13.00.

Sicriul cu trupul neînsufleţit al  Mădălinei Manole a fost depus, astăzi, în foaierul Sălii Radio, al Societăţii Române de Radiodifuziune.

Autopsia efectuată de medicii legişti de la IML „Mina Minovici” a confirmat ingestia voluntară de substanţe toxice! Mădălina Manole a băut aproximativ 400 de ml de Furadan, un pesticid foarte puternic. Moartea a survenit în câteva minute.

Medicii legişti au menţionat că artista nu suferea de nicio boală incurabilă. Nu avea probleme grave cu inima, aşa cum se spusese în presă, nici cu pancreasul şi nici nu era anorexică. Ea avea o greutate normală pentru o persoană de 40 de ani.

Pentru că a fost vorba despre o sinucidere, cazul Mădalinei Manole va fi discutat de mai marii Bisericii Ortodoxe Romane, care vor stabili şi modul în care va fi înmormântată.

DISTRIBUIȚI

1 COMENTARIU