Acasă Mioritic Gabriel Dutu isi mai doreste un copil

Gabriel Dutu isi mai doreste un copil

109
0
DISTRIBUIȚI

Actorul din Narcisa salbatica este tatal lui Orlando si al Sarei, si ar fi gata sa mai primeasca in familie inca un copil.

Gabriel_DutuGabriel Dutu a marturisit intr-un interviu pentru Ring ca perioada in care ezita sa isi mai doreasca un copil a trecut: „Cred că îmi mai doresc un copil. Analizele şi procesele de genul „cu ce îi creşti, cât timp ai să le oferi, e bine sau nu să mai am copii?” le-am avut între Orlando şi Sara. Acum parcă am lăsat hăţurile mai uşor şi aştept să văd în ce parte se duc caii.”

Actorul telenovelei de la Antena 1 este foarte mandru de copiii sai, desi pana acum niciunul dintre ei nu a dat semne ca vrea sa ii calce pe urme, in cariera: „Ca şi la Orlando, a cărui opţiune, arhitectura, i-a aparţinut în totalitate, şi Sara va avea acelaşi tratament. Vom încerca să vedem dacă are înclinaţii artistice sau sportive pentru că amândouă se cultivă odată cu formarea copilului, dar alegerea îi va aparţine, noi îi vom sprijini hotărârea şi vom încerca să netezim drumul.”

„Narcisa sălbatică” revine la Antena 1, cu un nou sezon: „Narcisa – Iubiri nelegiuite”. Alături de personaje spectaculoase şi aventuri de proporţii, echipa se află zilele acestea în Grecia, unde pregăteşte filmări excepţionale pentru cel de-al treilea sezon al serialului.

DISTRIBUIȚI