Acasă Mioritic Bianca Drăguşanu, hărţuită de fostul “iubit” al Andreei Bălan

Bianca Drăguşanu, hărţuită de fostul “iubit” al Andreei Bălan

337
0
DISTRIBUIȚI

Asistenta lui Dan Capatos este terorizată de ceva vreme de un bărbat, care a făcut o adevărată obsesie pentru ea. Acesta o înnebuneşte cu apeluri şi mesaje, reuşind să o scoată din sărite. De un tratament similar a avut parte şi cântăreaţa Andreea Bălan, care a avut de-a face cu acelaşi individ, la sfârşitul anului 2009.

Bianca Drăguşanu face victime printre reprezentanţii sexului tare. De această dată, roşcata a reuşit să trezească pasiuni nebănuite în mintea unui adolescent din Făgăraş, care s-a îndrăgostit iremediabil de ea. Recent, puştiul a început să aibă un comportament agresiv, în sensul că o sună nonstop pe vedeta Antenei 1, căreia îi face declaraţii de dragoste şi o complimentează cu fiecare ocazie. Dacă iniţial aceasta îl ignora, în cele din urmă Bianca s-a săturat să fie asaltată tot timpul de acel individ. „Cred că are vreo 16 ani, mă sună mereu, primesc peste 40 de apeluri zilnic de la el. Îmi trimite şi mesaje, dar nu-i răspund la ele, vorbeşte de unul singur. Îmi zice că sunt diva lui, că a urmărit emisiunea «Un show păcătos» şi că sunt mai frumoasă decât Daniela sau în alt sms îmi zice că sunt diva României. Sau îmi dă mesaje în care îmi spune ce face. E acelaşi tip care a hărţuit-o şi pe Andreea Bălan”, a declarat Bianca Drăguşanu pentru ziarul „Naţional”. La sfârşitul anului 2009, obsedatul a început s-o agreseze verbal pe Andreea Bălan, însă artista a scăpat de el după ce a depus plângere la poliţie. Cum tentativa lui de a o cuceri pe iubita lui Keo a eşuat, el s-a reorientat spre altă vedetă şi a pus ochii pe Bianca Drăguşanu.

„Îi cere lui Cătălin să renunţe la mine”

Bianca nu este singura vedetă care a intrat în atenţia acestui personaj, ci şi apropiaţii ei. Fiind la curent cu povestea de dragoste pe care a trăit-o roşcata cu creatorul de modă Cătălin Botezatu, obsedatul din Făgăraş a început să-l ia în colimator şi pe designer. Prin urmare, liceanul l-a sunat pe Bote pentru a-i cere să-i lase „diva” în pace. „El are contactele mai multor persoane publice. Îl sună şi pe Cătălin şi-i cere să renunţe la mine, iar pe Dan Capatos îl roagă să-l invite în emisiune”, a mai spus Bianca.

Andreea a scăpat de „ciudaţi“

Aflată în showbiz de ani buni, cântăreaţa a trecut de-a lungul timpului prin tot felul de situaţii neplăcute. „În ultimul an nu am avut probleme, dar am avut vreo 10 ani, cu tot felul de oameni ciudaţi. Acum cred că s-au plictisit să vadă că nu reuşesc să ajungă la mine”, a declarat Andreea Bălan pentru ziarul „Naţional”.

www.ziarulnational.com

DISTRIBUIȚI