Acasă Mioritic Iulia Vantur, indragostita de India

Iulia Vantur, indragostita de India

104
0
DISTRIBUIȚI

Iulia Vantur a inceput anul cu un vis implinit. Vedeta Pro Tv isi doreste de ani de zile sa ajunga in India, iar 2011 a surprins-o peste noapte, fara planuri in prealabil, cu dorinta transformata in realitate.

iulia vantur si marius mogaMarius Moga, iubitul Iuliei, a planificat pe ultima suta de metri, dupa Revelionul pe care l-au petrecut la Kiev, o vacanta in Insula Goa. “Cand mi-am dat seama ca Insula Goa este doar la o ora de zbor de Mumbai, am inspirat adanc si am simtit cum mi se umple inima de fericire.”, povesteste Iulia Vantur care a inceput din acea clipa sa-si imparta pe minute cele 4 zile pe care urma sa le petreaca in Mumbai, in drumul catre Goa.

Cand a ajuns in Mumbai, Iulia a simtit ca parca nu-i ajungeau simturile pentru a cuprinde fiecare detaliu din invalmaseala ce o inconjura: “Traficul haotic, in care fiecare incearca sa-si fac loc cu cele mai inedite mijloace de locomotie, ma distra si-mi dadea ragaz sa privesc, sa ascult, printre claxoanele insistente si muzica Bollywood-ului. Era o intrega parada in fata mea, un spectacol de circ, cu acrobati veseli ce-si tineau echilibrul pe marginea autobuzelor. Comercianti de la care puteai cumpara absolut orice – poate chiar si ziua de maine – pentru ca se transformau in prietenii tai de a doua zi. Simpatici, zambitori, in cautare de „good bussines” –  pentru tine suvenir, pentru ei supravietuire. Altii insa nu aveau nici macar ce sa vanda. Priveau de la nivelul asfaltului praful lasat in urma de masinile luxoase de teren, conduse de un sofer agil, angajat sa fie la dispozitia celui ce il hraneste.”.

Chiar daca totul in jur putea parea o nebunie, Iulia si-a gasit aici linistea si a simtit, ca nicaieri in lume, ca parca ar fi fost dintotdeauna acolo: “Simteam ca vibrez cu fiecare zumzet si pe masura ce treceau orele parca ma contopeam cu locul. ».

Norocul lor a fost sa aiba niste prieteni in Mumbai care sa-i gazduiasca si sa-i ajute sa inteleaga tot ce vad in jur, sa-si explice traditiile, aspiratiile, sa ia parte la traiul lor de zi cu zi si sa invete mai multe despre bucataria lor traditionala. Pe langa faptul ca au invatat-o cum se prepara celebrul “dull”,  gazdele Iuliei i-au mai implinit un vis puternic. De cand a citit cartea “Mananca, roaga-te, iubeste”, Iulia isi doreste sa ajunga la ashramul din carte, iar cu ajutorul prietenilor ei, a ajuns acolo si a simtit ce inseamna cu adevarat spiritualitate. Tot alaturi de ei a vizitat si primul templu hindus si a avut sansa astfel sa afle legendele unor zeitati si sa asiste la tot ritualul ce se petrecea acolo: “Am depus ofrande in semn de respect pentru credintele lor si am simtit sa ma alatur atunci cand intonau anumite mantre. Am plecat de acolo cu un sentiment de liniste curata. Si, am inteles de ce simteam ca trebuie sa ajung in India.”.

In Mumbai, Iulia a trait cele mai intense experiente din viata ei si daca de obicei, in vacante, este asemeni turistului japonez care la fiecare colt scoate aparatul de fotografiat si pozeaza tot ce vede, de data aceasta a simtit sa pastreze aproape totul in suflet de unde stie ca nu se vor sterge niciodata. Cu toate simturile imbibate pana la refuz, Iulia a parasit Mumbaiul cu greu, insa cu convingerea ca se va intoarce curand aici si ca acesta este doar primul episod din aventura ei indiana.

Destinatia catre care pornisera initial, Insula Goa, a fost locul ideal pentru a digera in liniste tumultul Mumbaiului. “O insula cu natura in forma pura, cu turisti de pretutindeni si cu bastinasi pregatiti sa te faca sa te simti ca acasa. Pentru multi occidentali chiar a devenit noua lor casa. Goa e cunoscuta pentru acest fenomen.”, povesteste Iulia care chiar a stat in “gazda la o astfel de persoana care a renuntat la tot ce realizase in Spania si s-a retras in Goa. “Marie – o femeie  hotarata sa fie fericita, cu povesti incredibile si o placere de a trai cum rar am mai vazut. De fapt, asta este spiritul care anima intreaga insula. Acolo parca timpul se opreste in loc sau poate doar uiti ca ai venit cu un ceas la mana. Am savurat fiecare moment, fiecare ceai in tihna si am mancat cele mai bune mancaruri, preparate de Marie si Maleeka, noile noaste prietene.”, spune prezentatoarea Stirilor Pro Tv din diminetile de week-end si a emisiunii “Dansez pentru tine”.

iulia vantur tatuajIn Goa, Iulia si Marius au realizat, o data in plus, ca oamenii nu au nevoie de foarte multe lucruri pentru a fi fericiti: “Adormeam in fiecare seara intr-un pat cu baldachin, aproape in aer liber, cu ciripit de pasarele si ma trezeam cu cantatul cocosului. Locul era superb amenajat, cu multa creativitate, insa am invatat sa nu irosim lumina, apa.”.

Vedeta Pro Tv nu si-a cumparat din India mai nimic, insa s-a intors acasa cu cele mai frumoase suveniruri: experiente profunde, prietenia unor oameni minunati, un sari si un tatuaj hena pe picior.

DISTRIBUIȚI