Acasă Muzica Narcisa Suciu revine in tara!

Narcisa Suciu revine in tara!

241
0
DISTRIBUIȚI
narcisa suciu se intoarce in tara

Narcisa a plecat din Romania pentru a se stabili in Finlanda, acum sapte ani, insa la fel ca si alti artisti, revine cu drag in tara ori de cate ori are ocazia.

De aceasta data, Narcisa Suciu este invitata speciala a Alexandrei Usurelu, care va urca pe scena Sălii Mari a Teatrului Național din București cu spectacolul “Am să fiu eu casa ta“, pe 30 ianuarie 2017.

narcisa suciu si alexandra usurelu

”Invitația Alexandrei m-a bucurat foarte mult și mă onorează, întrucât cred cu tărie că Alexandra Ușurelu este cel mai frumos proiect muzical dezvoltat în România ultimilor ani. Când vin în România pentru spectacole mă pregătesc cu ceva vreme înainte, iar muzica Alexandrei este cea pe care o aleg când vreau să cânt altceva decât muzica mea, așa încât am cunoscut-o pe Alexandra prin intermediul muzicii sale înainte să ne întâlnim cu adevărat. Suntem născute la distanță de o zi (și mai mulți ani), așa încât sufletele noastre s-au recunoscut ușor. De aici și până la colaborarea pe care a văzut-o posibilă Bobby Stoica, a mai fost un mic pas. Pe 30 ianuarie, la TNB , veți putea asculta în premieră primul nostru cântec împreună. Sper să fiți acolo, părtași la emoția pe care mi-o aduce colaborarea cu această minunată voce.” declară Narcisa.

Primul cântec împreună al celor două artiste continuă seria colaborărilor spectaculoase ale Alexandrei Ușurelu pentru cel de-al doilea album al său, produs de Bobby Stoica.

Alexandra Usurelu va cânta împreună cu o orchestră de 24 de instrumentiști. Artista va susține două concerte simfonice consecutive în aceeaşi zi: de la orele 17:00 şi 20:00.

Concertul de la ora 20 este deja sold out. Biletele mai sunt disponibile doar la concertul de la ora 17 și pot fi cumpărate din rețelele eventim.ro, iabilet.ro, bilete.ro, de la Agenția de bilete a Teatrului Național și mystage.ro.

LĂSAȚI UN MESAJ