Emulte Ce-ai mai facut? Intra si tu pe emulte.ro made by mbe

Vineri, Gotan Project la Bucuresti

Scris de eMulte.ro pe Iunie 23, 2010 la 18:02

Bucuresti, 22 iunie – Peste 3 zile, celebra trupa de electro-tango Gotan Project canta la Sala Palatului in Bucuresti. Spectacolul incepe la ora 20.00, iar accesul in Sala Palatului este permis incepand cu ora 19.00. Concertul este organizat de Events.
Gotan Project este trupa care tine sus stindardul del Nuevo Tango in secolul 21. Unde influentele de jazz, raggae, jive sau salsa sporesc aroma imbatatoare a tangoului de soi bun. Gotan Project raman fideli acusticului, instrumentelor traditionale din trecut, pe care reusesc cu mare succes sa le combine cu beat-urile prezentului si cu accentele electronice. Totul se leaga fericit intr-un intreg, propunand tangoul spre consum unei noi generatii.
Trupa va sosi la Bucuresti din Istanbul, si va pleca catre urmatoarea destinatie pe harta turneului lor, Ljubljana, in Slovenia, unde sunt asteptati sa sustina un show pe 27 iunie. La inceputul lunii iunie, Gotan Project au anuntat prelungirea turneului lor in America de Nord, cu date in New York, Los Angeles si San Francisco.
Biletele la pretul de 120, 160, 210 sau 250 lei, in functie de categorie, mai pot fi achizitionate online, pe www.eventim.ro, sau prin reteaua nationala Eventim (magazinele Germanos, Vodafone, Orange si librariile Carturesti). Biletele pot fi achizitionate si in trei rate lunare, doar prin Card Avantaj, la sediul Eventim din str. Grigore Alexandrescu, nr. 56, Bucuresti sau in librariile Humanitas din toata tara.

 

Nici un comentariu

Fii primul care comenteaza!

Nume
 
Email
 
 
Mesaj
 
Website
 
 
Campurile marcate sunt obligatorii *