Acasă Hot parties Record de vizitatori la Tuborg Green Fest Peninsula

Record de vizitatori la Tuborg Green Fest Peninsula

128
0
DISTRIBUIȚI

Tuborg Green Fest Peninsula a înregistrat un număr record de vizitatori în cele patru zile de festival: 73.000 de persoane s-au distrat la cele 90 de concerte şi petreceri de la cel mai mare festival din România.

Tuborg_Kasabian„Am încheiat cu succes această ediţie a festivalului şi am înregistrat un număr record de vizitatori. Mulţumim sponsorilor şi tuturor celor care ne-au ajutat în organizarea şi mediatizarea evenimentului. Acum centralizăm toate datele pentru a finaliza evaluarea în perioada următoare, dar noi preconizăm că vom ieşi pe zero cu bugetul, nu vom avea pierderi dar nici profit”, a declarat Bodor László, directorul Tuborg Green Fest Peninsula.

„Tuborg Green Fest Peninsula a fost o experienţă extraordinară, spiritul acestui festival fiind dominat de muzică de calitate, distracţie şi spirit tânăr, valori care sunt scrise în DNA-ul mărcii Tuborg. Mă bucur că cei prezenţi la cel mai mare festival din România au putut trăi o experienţă marca Tuborg, şi sunt convins că toţă consumatorii noştri au apreciat din plin atmosfera celor 4 zile, s-au bucurat de experienţele oferite şi de vremea bună alaturi de berea Tuborg”, a declarat Doron Zilberstein, Vice-Preşedinte Marketing Tuborg.

Duminică, 28 august, a fost ultima zi a Tuborg Green Fest Peninsula, zi în care circa 20.000 de persoane s-au aflat pe teritoriul festivalului. Cele cinci locaţii muzicale au fost împărţite între staruri ale genului metal, dub şi hip-hop. În Tuborg Main Stage s-au instalat încă de după-masa târziu fanii suedezilor de la Hammerfall, care au venit pentru prima oară în România, şi ai celor de la Within Temptation.

La Kiss Terrace muzica reggae a fost excelent reprezentată de Gentleman and the Evolution, urmat de israelianul Borgore, pe care fanii dubstep-ului îl aşteptau cu sufletul la gură, pentru ca, mai apoi, trubadurul Dub FX să amintească peninsularilor de ce a susţinut el un concert de top la ediţia din 2010.

Iar în tradiţia ediţiilor de până acum, Tuborg Green Fest Peninsula a fost un festival verde, de data aceasta cu sprijinul Umbrela Verde, campanie de responsabilitate socială iniţiată de Tuborg şi sprijintă de Ministerul Mediului şi Pădurilor. În cele 4 zile aproximativ 100.000 de pahare şi sticle de plastic au fost aduse spre a fi reciclate la punctul de colectare, şi au fost oferite peste 2500 de premii pentru a răsplăti atitudinea eco.

Programele non muzicale au avut un mare succes. Cortul Asociaţiei Române Anti-SIDA şi al companiei Abbott a împărţit 1.600 de prezervative şi 500 de persoane şi-au făcut tricouri. Mii de peninsulari au încercat programele sportive, au sărit cu coarda sau au răspuns pozitiv invitaţiei de a participa la programele ONG-urilor din Festival Park.

509 persoane au pictat la Pogo Paining – cele mai multe persoane care pictează pe o pânză de 4,5 m X 1,5 m – unde s-a consumat 7,5 litri de vopsea şi 20 de litri de apă, în cele patru zile de festival.

Sursa: peninsula.ro

DISTRIBUIȚI