Acasă BLOG eMulte Zambiti, va rog

Zambiti, va rog

198
6
DISTRIBUIȚI

Ma intreb de multe ori de ce unii oameni nu zambesc. Te intersectezi zilnic cu diferite persoane, in diferite circumstante, cu casierita de la metrou, cu doamna de la gogosi, cu benzinarita aia slaba si blonda de la Petrom, cu vecinul de la 2 sau cu vanzatoarea de la ziare. Nu trebuie sa te uiti prea atent ca sa poti observa doua puncte paranteza mica deschisa pe fata lor. Mai toti dintre ei sunt tristi, chiar si fara motiv si nu pot intelege de ce. Stiu ca toti avem probleme, de toate felurile si pe fiecare il framanta ceva si ca toata viata o sa ne ingrijoreze un lucru, care intr-un final sfarseste ca amananunt, dar sa treaca ziua si  sa uiti sa razi? N-are niciun rost! Ar inseamna ca n-ai facut nimic. Azi de exemplu, am plecat cu colegul L pana la un supermarket, sa cumparam d-ale gurii. Ajungem la raionul cu semipreparate si incercam sa sortam cateva “merinde”. N-apucam sa poposim cu privirea mai mult de 10 secunde, cand ne zambeste larg, de peste raion o domnisoara. “Cu ce va pot ajuta? intervine ea amabila si cu zambetul pe buze. Colegul L se grabeste sa-i raspunda cat se poate de serios : „Imi carati si mie sacosa pana la masina….. ca e murdar prietenul meu pe maini?”  Prinde si ea glumita, ramane la fel de amabila, moment in care o rog si eu sa-mi dea sa gust o ciuperca micuta cu nu stiu ce maioneza pe ea. Serviabila, scoate o lingurita de unica folosinta, ia o ciuperca cu ea si mi-o intinde pana aproape de nas. O inghit repede si caut cu privirea alte produse. Prietenul meu observa branza de capra si o apostrofeaza pe domnisoare ca e cam scumpa… branza… A luat el din alta piata o branza buna de 69 si era si mai ieftina. Rade si de data asta. Eu cu gandul la mancare, poftesc la un castravecior acru si pe un ton de cersetor bolnav o rog sa-mi dea si mie unul sa gust. “Nu-ti dau castravete, ti-am dat ciuperca, gata!” M-am schimbat la fata si pe acelasi ton i-am raspuns: “Aia a fost ciuperca, doamna? Am avut eu una, n-am scapat 2 luni de ea!”  Mai rade putin cu noi, pana reusim sa ne decidem, umplem cosul (de basket) si ne indreptam la fel de binedispusi spre casele de marcat.  Colegul ajunge inaintea mea cu cateva secunde, se opreste in dreptul casieritei si-i pune cosul in fata. Apar si eu, o privesc in ochi, ii spun respectuos “sarut mana” si in momentul in care ea vrea sa-mi raspunda, ma indrept catre L si continui salutul de mai sus “…..parinte” si ii strang mana ca si cum nu-l mai vazusem de 6 luni. “N-ai mai venit la biserica!” ma apostrofeaza el. O voce de profesoara batrana (de chimie) se aude din dreptul casieritei: „Haideti cu bascalia, ca io n-am chef de glume la ora asta!”  Ma uit in ochii ei, ma uit la ceas si o intreb mirat daca nu cumva ar fi trebuit sa se faca paznic de noapte, daca ziua n-are chef de nimic. N-aveti chef de glume, dar de ce aveti chef doamna, de-un meci de box, de o bataie cu sabii intre tigani? De un film de groaza, de-un  scandal in familie, de-un incendiu, de un viol? A scanat nervoasa produsele cu o privire ce ne-a facut pe amandoi sa fim convinsi ca de-ar fi avut doamna o bata in mana, ne-ar fi dat dintii jos. 
Oare e asa greu sa zambesti, dimineata, la pranz si seara?

DISTRIBUIȚI

6 COMENTARII