Acasă Beauty Cori Gramescu ne invata cum sa avem o masa de Craciun sanatoasa

Cori Gramescu ne invata cum sa avem o masa de Craciun sanatoasa

205
0
DISTRIBUIȚI

cori gramescu 1Având în vedere că în România, Sărbătoarea Crăciunului este asociată cu o masă îndestulată din care nu lipseşte carnea de porc şi mâncărurile grele, Cori Grămescu, cel mai renumit instructor de fitness din România şi excelent nutriţionist, ne învaţă câteva trucuri cu ajutorul cărora vom putea trece de Sărbători fără indigestie şi prea multe kilograme acumulate în plus.

Cori Grămescu oferă câteva recomandări prin care putem înlocui carnea de porc şi anumite ingrediente ale preparatelor clasice de Crăciun, fără a pierde din savoare.

„Pentru Crăciun, putem apela la curcan sau vită pentru a reduce din conţinutul de grăsimi. De exemplu, sarmalele se pot face din amestec de pulpă de porc şi vită, fără grăsime animală adăugată sau afumătură. În plus, se pot prepara mai sănătos, prin fierbere în apă şi suc de roşii.

Un truc foarte util este să asociem friptura tradiţională cu o varietate de salate de legume în locul cartofilor prăjiţi sau la cuptor.

Friptura de curcan la cuptor este o alternativă foarte bună la friptura de porc, iar salata de boeuf poate fi făcută cu maioneză de casă cu conţinut redus de ulei.

De asemenea, e indicat să preparăm piftia din carne de curcan şi nu de porc şi să adunăm grăsimea în exces de pe suprafaţa gelatinei.

Prăjiturile pot fi completate cu fructe de sezon precum portocale, mandarine, ananas şi papaya, care ajută la eficientizarea digestiei.

Bineînţeles, dacă vom respecta şi mărimea porţiilor, ne va ajuta să nu ne îngrăşăm excesiv în perioada sărbătorilor”, declară Cori Grămescu.

Instructorul de fitness de la Lady Fit ne-a mai recomandat recent şi o variantă sănătoasă a postului, spunându-ne să nu apelăm la preparate din soia.

„Este important să ne ferim de junk food-ul de post: şniţele de soia cu aromă de porc, burgerii vegetali şi celebrii covrigi. Un meniu sănătos şi echilibrat de post trebuie să conţină legume de sezon. În această perioada a anului e bine să apelăm la rădăcinoase (morcovi, şelină, sfeclă roşie, ridichi) şi să acoperim necesarul de proteine, prin aportul de linte, năut, quinoa, germeni de broccoli, schinduf şi lucernă, ciuperci, hrisca, mei, amaranth”, declară Cori Grămescu.

Bineînţeles, meniul zilnic poate fi completat cu succes cu celelalte legume, însă cu mici menţiuni.

“Diversificarea meniului se poate face cu legumele de import sau dintre cele care se păstrează peste iarnă, cum ar fi prazul, ardeii, salatele, vinetele şi măslinele verzi.

Fasolea şi varza sunt dintotdeauna parte a meniurilor de post, dar, dacă vrem să nu ne îngrăşăm, trebuie să limităm consumul de pâine albă, cartofi şi orez decorticat, mai ales în asociere cu ulei sau margarină”, adaugă Cori Grămescu.

DISTRIBUIȚI