Acasă Actualitate The Hurt Locker, la Pro Tv

The Hurt Locker, la Pro Tv

172
0
DISTRIBUIȚI

Una dintre peliculele nominalizate în acest an la Oscar la nu mai puţin de nouă categorii, printre cel mai bun regizor, cel mai bun film şi cel mai bun actor într-un rol principal – The Hurt Locker – Echipa de foc, poate fi urmarita duminică, 7 martie, de la 22:30 la Pro Tv.

Palmaresul filmului regizat de Kathryn Bigelow mai cuprinde şase premii BAFTA deja câştigate, alături de alte două nominalizări la aceleaşi premii prestigioase, două nominalizări la Globul de Aur, iar la o primă privire, lista de premii şi nominalizări obţinute pare că nu se mai sfârşeşte. The Hurt Locker – Echipa de foc, difuzat în premieră de Pro Tv, se mândreşte cu 67 de premii obţinute şi alte 42 de nominalizări deloc de neglijat.

Filmările au avut loc în Iordania şi deşi era stabilit ca o parte din ele să fie în Kuweit, într-o bază militară a Statelor Unite ale Americii, accesul a fost însă interzis în cele din urmă. Tocmai din cauza ţării în care a fost turnată, producţia a întâmpinat ceva probleme pentru că cei din echipă nu s-au arătat deloc entuziasmaţi de faptul că urmau să filmeze în Orientul Mijlociu. Până şi actorul principal, Jeremy Renner, atunci când a fost întrebat despre experienţa din Iordania, a recunoscut că iniţial nu a simţit nici urmă de încântare. „Eram foarte speriat, ăsta-i adevărul. Eram un american ignorant, care nu ştia prea multe despre cultura islamică sau despre Orientul Mijlociu.”

Odată ajunşi în Iordania, prima săptămână de filmări s-a dovedit a fi cruntă din cauza unui necruţător val de căldură, iar unul dintre operatorii de imagine chiar s-a îmbolnăvit de o formă de hipertermie. În ciuda căldurilor de nesuportat, Jeremy Renner a purtat un costum identic cu cel al geniştilor, fără să apeleze la o dublură. „Costumul era atât de masiv încât simţeam că întreg trupul şi sufletul mi-erau sfărâmate sub greutatea lui”, a povestit Jeremy. Mai mult decât atât, în interiorul costumului era cu mult mai cald decât afară. „Ori de câte ori îl dădeam jos, simteam că plonjez într-o piscină”, a mai mărturisit el.

De-a lungul filmărilor, producţia a avut parte de ceva momente critice. Un autocar plin cu refugiaţi irakieni, angajaţi pentru figuraţie, s-a răsturnat în timp ce se îndrepta spre platouri. Din fericire, nimeni nu a fost grav rănit. Cei mai mulţi au tras doar o spaimă pe cinste şi s-au ales cu câteva zgârieturi, iar o singură persoană a avut nasul rupt. Ghinionul nu l-a ocolit nici pe Jeremy Renner, care a călcat greşit în timp ce cobora nişte scări cu un copil în braţe, iar producţia a fost oprită pentru câteva săptâmâni, atât cât a fost nevoie ca glezna lui să se vindece.

Cum o parte din timpul petrecut de întreaga echipă în Iordania a coincis cu perioada Ramadanului, în semn de respect pentru tradiţiile locale, cei care nu erau musulmani nu au mâncat în faţa celor care ţineau post. Ei au luat masa în corturi şi în încăperi special amenajate, ale căror ferestre erau acoperite.

DISTRIBUIȚI