Acasă Actualitate Europeanul Anului 2010 este o româncă!

Europeanul Anului 2010 este o româncă!

185
0
DISTRIBUIȚI

Pentru lupta sa neobosită împotriva prostituţiei juvenile, Iana Matei, preşedintele organizaţiei “Reaching Out”, este desemnată de Reader’s Digest “Europeanul Anului 2010”

De la o adresă secretă din Piteşti, prin intermediul organizaţiei sale, “Reaching Out, Iana Matei (50 de ani) îşi dedică şi îşi riscă viaţa pentru salvarea copiilor care cad victime traficanţilor de fiinţe umane. Pentru lupta ei neobosită împotriva acestei cumplite forme de sclavie modernă,  juriul format din cei 19 editori europeni ai revistei Reader’s Digest a desemnat-o pe Iana “Europeanul Anului 2010”. În cei 15 ani de tradiţie a acordării acestei distincţii, este pentru prima dată când laureatul este un român.
“Este foarte important că o revistă de talie mondială, cum este Reader’s Digest, recunoaşte că traficul de fiinţe umane şi exploatarea femeilor reprezintă probleme importante. Pe această cale doresc să mulţumesc revistei Reader’s Digest, în numele victimelor cu care lucrăm, şi mă simt onorată să accept această distincţie”, declară Iana Matei.
Simona David, purtător de cuvânt al Ministerului Justiţiei a declarat: “În România, în ultimii ani au fost aproape 200 de persoane condamnate anual pentru infracţiunile de trafic de persoane, inclusiv trafic de minori. Pe de altă parte, există o tendinţă de scădere semnificativă a numărului de victime traficate şi exploatate, precum şi a cazurilor descoperite, ca efect al aplicării politicilor publice şi al eficienţei cooperării interinstituţionale (naţionale şi internaţionale) în domeniul combaterii, dar şi prin efortul unor oameni cum este doamna Iana Matei.”
Prin efortul ei de a salva multe tinere forţate să se prostitueze, Iana Matei contribuie, astfel, la rezolvarea unei uriaşe probleme internaţionale. Potrivit datelor UNICEF, aproximativ două milioane de copii din întreaga lume cad victime comerţului sexual. Organizaţia franceză pentru drepturile omului “Terre des Hommes” estimează că un număr de 6.000 de copii cu vârste cuprinse între 12 şi 16 ani sunt traficaţi în fiecare an din Europa de Est către ţări occidentale.
“Sute de fete din ţări Est Europene, inclusiv România, sunt forţate să se prostitueze în ţările occidentale mai bogate, după ce se lasă cu naivitate atrase aici de promisiunea unor locuri de muncă, ce apoi se dovedesc a fi adevărate capcane.”, mai spune Iana Matei. “Ţinute prizoniere, supuse la abuzuri şi obligate să întreţină raporturi sexuale, ele devin, în fapt,  sclave – nu există alt cuvânt mai potrivit pentru această situaţie.”
În cei 11 ani de activitate ai organizaţiei “Reaching Out”, Iana Matei a salvat şi a redat o viaţă normală unui număr impresionant de victime: nu mai puţin de 420.  Cele mai multe tinere, după ce trec de etapa de reabilitare din cadrul centrului “Reaching Out”, se întorc în societate şi duc o viaţă normală. Multe au acum familii şi copii, iar majoritatea păstrează legătura cu salvatoarea lor.
Tinerele ajung la ea pe diverse căi. Unele sunt aduse de Poliţia Română, multe sunt trimise de organizaţii care le repatriază din alte ţări, cum este exemplul Armatei Salvării din Marea Britanie. Iana se ocupă de tot: le aşteaptă la aeroport şi apoi le ajută să se reabiliteze. Uneori este nevoită chiar să  “răpească” victimele, organizând acţiuni spectaculoase de salvare a prizonierelor unor criminali înrăiţi. Situându-se în prima linie de luptă în bătălia cu acest flagel, Iana colaborează din culise şi cu agenţii internaţionale. Ea a depus mărturie în faţa guvernului SUA despre situaţia din România, a cooperat cu agenţii precum UNODC (Biroul Naţiunilor Unite pentru Droguri şi Crimă Organizată) şi a făcut parte dintr-o comisie de experţi care au consiliat NATO pe problemele luptei împotriva traficului cu fiinţe umane.
Pentru munca formidabilă pe care o depune pentru a salva victimele traficului de persoane, cât şi pentru ajutorul pe care îl oferă Poliţiei Române si autoritaţilor, Iana a fost declarată “Eroul Anului” de către Departamentul de Stat al SUA, în 2006. În anul următor, a primit Premiul pentru Abolirea Sclaviei, decernat de Camera Lorzilor din Marea Britanie.
Cheltuielile anuale ale organizaţiei Reaching Out, în valoare de 80.000 de dolari, sunt acoperite de Make Way Partners, o organizaţie creştină cu sediul în SUA, care luptă împotriva traficului de fiinţe umane.

DISTRIBUIȚI