Acasă Actualitate Din SUA, RAOUL lanseaza un nou album

Din SUA, RAOUL lanseaza un nou album

40
0
DISTRIBUIȚI

„EGOIST” – acesta este titlul celui mai nou produs muzical semnat RAOUL, care va fi lansat oficial în luna iunie. Albumul „EGOIST” reprezintă şi prezintă cea mai profundă abordare muzicală, atât ca mesaj, cât şi ca interpretare şi stil, pe care RAOUL a arătat-o publicului de la debut şi pâna acum. 17 piese într-o colectie muzicală de sentimente, provoacă emotii şi sentimente duse de la o extremă la alta, latura emoţională fiind evidenţiată în textele pieselor, impresionante şi profunde.

„EGOIST” înseamna de fapt, RAOUL, aşa cum îl stiti sau îl veţi descoperi acum, acelaşi romantic incurabil, dar mereu surprinzător, compozitor şi textier al majorităţii pieselor de pe album, dar şi un artist plin de imaginatie cu viziuni orchestrale şi interpretative. Originalitatea este evidneţiată prin melodiile incluse pe acest album, melodii ce apartin unor cunoscuti artişti din Balcani. Muzical şi orchestral deopotrivă, albumul contine sonorităţi autentice, live ca un plus considerabil la calitatea excelentă a acestui produs muzical de o fineţe aparte. Este practic un melange de stiluri interpretative şi componistice, inspirate de mari succese din muzica uşoară din Balcani.

Pe una din copertele acestui album, RAOUL a scris : „Sunt eu. Sunt eu cel mai fericit că tot ce am, port cu mine. Dacă îmi deschid braţele, vă încap pe toţi, într-atat cât poate inima voastră să-şi dorească nevoia de a-mi simţi sinceritatea din suflet şi nevoia mea de a va lăsa să-mi culegeţi din brate toata dragostea. O tin pe brate, la vedere, pentru cei care o caută şi nu o gasesc. Am cules din inimi şi semăn în suflete singura floare al cărei parfum  ne adună la un loc pe toţi, buni sau răi, frumoşi sau urâti, bogaţi sau săraci, iubiti sau nenăscuţi. Va dăruiesc parfum de iubire din floare de suflet.  EGOIST”….

„EGOIST” este al 7-lea album de cantautor al artistului şi al 11-lea din carieră, luând în consideraţie cele patru albume scrise pentru Mirabela Dauer. Single-ul „În ochii tai”, dealtfel primul promovat sub formă de videoclip, promite să aducă imediat în top şi celelalte melodii, într-o piaţă muzicală autohtonă deschisa acestui gen de muzică. Anul trecut a lansat albumul „EMOŢII” cu 15 melodii, toate într-o manieră interpretativă şi componistică marca  „RAOUL” care a semnat muzica şi textul. Melodiile din folclorul ardelenesc („Bogatul şi săracul”), duetele cu Mirabela Dauer („Nu-mai dau inima” şi „Fiesta”), single-ul cu videoclip „Flori de Mai” şi colaborarea cu Laurenţiu Duţă (a compus piesa „Langa mine” pe textul Danei Dorian) i-au asigurat cantautorului succesul pe un an întreg. Un succes dublat de albumul de colinde „Suflet de Rai” lansat în decembrie. Raoul a împlinit pe 5 ianuarie 30 de ani.

RAOUL se va întoarce mâine dintr-un turneu de trei săptămâni efectuat în SUA, turneu care a cuprins oraşele New York, San Francisco, Sacramento, Miami, Palm Springs, Atlanta, Pheonix – Arizona, Los Angeles…

Originar din Turda, RAOUL (pe numele sau real, Rareş Borlea) a debutat in televiziune la vârsta de 16 ani, când a prezentat matinalul postului local de televiziune. Acelaşi lucru s-a întâmplat si la televiziunile din Alba Iulia şi Satu Mare, unde era moderatorul emisiunilor de divertisment, unele realizate chiar de el. A făcut studii de canto şi de actorie, apoi a devenit prezentatorul emisiunii „Matinal Favorit” de la Favorit TV.  A devenit în timp însă, invitat aproape. permanent al tuturor posturilor de televiziune.

RAOUL a abordat stilul muzical pop, cu influente dance sau etno, iar primul său album îi poartă numele. A urmat lansarea albumului şi a videoclipului „Dă-mi mâna ta” (2004), apoi succesul cu albumul de colinde si cântece de Craciun „Deschideti poarta Raiului”. Este compozitorul şi textierul tuturor pieselor pe care le cânta. A lansat în 2006 împreună cu Mirabela Dauer albumele de autor „Aş vrea să-mi dai inima ta. Şi cel de cântece de crăciun „Dar din rai”.

Ca artist solo, în vara lui 2006 a lansat cel de-al treilea album, intitulat „Lângă inima ta”, iar în 2007 tot cu Mirabela Dauer albumul „Floare albă, floare albastră” (el a semnat textul şi muzica celor 13 melodii şi are trei duete cu Mirabela). A făcut zeci de turnee în străintate, în Europa si SUA, a fost invitat de „Romanian Comunity Center of Sacramento”, unde a lansat şi promovat albumul „Lângă inima ta” în fata a peste 20.000 de români sositi special din San Francisco, Los Angeles, Palm Spring, Seattle, Portland, Bay Area, Las Vegas, Nevada, Arizona si New York. „Pot să fac ce vreau, pentru ca vreau numai ce pot!  Spun mereu asa, asta neinsemnand ca ma limitez sau ca imi pun singur bariere in a fi exact asa cum simt, cum imi doresc si cum stiu ca pot fi perceput de voi. Pe cerul meu, steaua norocului a rasarit si-I datorez sufletul si dragostea mea. Imi doresc sa ajung in sufletele voastre, sa ma pastrati ca pe acel ceva care va poate schimba tristetea in bucurie, lacrimile in zambete, cantand. Pentru fiecare vers al meu, pentru fiecare cantec am lasat cate o particica din sufletul meu. Vreau sa vi-l impart voua, si vreau sa-l primiti.Nu vreau sa spun vorbe mari si nu vreau sa fiu altfel decat sunt. Mă arăt vouă. Aşa cum mă vedeti, aşa sunt. Vă pretuiesc enorm şi vă multumesc pentru că-mi sunteţi mereu alături. De mine şi de muzica mea. Iubiţi şi împărtiţi iubire, dragoste, fapte şi gânduri bune! Sunt  singurele lucruri care nu vi le poate lua nimeni, niciodată”” – RAOUL.

[ad#Adsense-1]

DISTRIBUIȚI