Acasă Actualitate De Paşte, Cătălin Măruţă se întâlneşte cu o româncă ce a cucerit...

De Paşte, Cătălin Măruţă se întâlneşte cu o româncă ce a cucerit lumea cu vocea sa

64
0
DISTRIBUIȚI

A doua zi de Paşte, Cătălin Măruţă va afla de la vedete cum se petrece Paştele în familie şi va cunoaşte o româncă ce a cucerit Germania cu vocea sa, în ciuda suferinţei fizice care îi macină tinereţea.

Are aproape 18 ani şi o voce care i-a uimit pe membrii juriului ”Supertalent” din Germania. Zâmbetul ştrengăresc, privirea optimistă şi vocea puternică nici măcar nu trădează boala de care suferă. Invitata lui Măruţă în ediţia specială de Paşte este o adolescentă căreia până la celebrul concurs din Germania care descoperă talente nimeni nu îi dădea nici o şansă. I se mai spune Barbie şi a demonstrat că poate aduce fericire pe chipurile oamenilor, cu vocea sa, deşi suferă de o boală care îi macină coloana şi o ţine ”încorsetată” pe viaţă în cei 1,40 metri înălţime ai săi. Are dureri de spate, nu va mai creşte, este ironizată la şcoală şi, cu toate acestea, este foarte optimistă.

De pe Happylica, Barbara va povesti la ”Happy Hour” în ediţia specială de Paşte care este povestea sa, cum a ajuns cunoscută şi va cânta special pentru telespectatorii Pro Tv. Meritul ei este cu atât mai mare cu cât vine din partea unei fetiţe care a suferit foarte mult. I-au lipsit multe în viaţă, de la bani, la sănătate, la mama care a părăsit-o fără nici o remuşcare pe când avea numai 3 ani. Însă Barbara nu este singură pe lume. Îi are alături pe tatăl său, care va fi alături de ea la ”Happy Hour”, dar şi pe mătuşa ei, şi, de când a devenit cunoscută, pe mulţi oameni cuceriţi de vocea sa specială. Tânăra de origine română va povesti la ”Happy Hour” cum s-a înscris la concursul Supertalent, dar şi ce ar face dacă ar întâlni-o acum pe mama sa. Tatăl fetei va vorbi şi el despre mutarea familiei în Germania, naşterea Barbarei dar şi clipele grele în care s-a descoperit boala acesteia, boală care dacă ar fi fost depistată la timp ar fi salvat-o pe aceasta de crunta povară.

În aceeaşi ediţie, aşa cum îi şade bine românului, Paştele se va sărbători la ”Happy Hour” în familie: vor veni în platoul emisiunii de la Pro Tv Angelica Stoican şi fetele sale, Niculina şi Adriana, Nicolae Furdui Iancu şi fiul său, Tudor, dar şi Delia şi Gabi Cotabiţă.

DISTRIBUIȚI