Acasă Actualitate Cel mai puternic copil din lume vine la ”Happy Hour”

Cel mai puternic copil din lume vine la ”Happy Hour”

205
0
DISTRIBUIȚI

Are numai 5 ani, dar a intrat deja în ”Cartea Recordurilor” drept cel mai puternic copil din lume. Giuliano Stroe, un puşti de origine română care trăieşte în Italia, şi care a uimit o lume întreagă cu abilităţile sale fizice, vine luni, 22 februarie, la ”Happy Hour”.

Împreună cu tatăl său, copilul soseşte din Italia pentru a se întâlni la ”Happy Hour” cu Cătălin Măruţă. Prezentatorul de la Pro Tv va afla de la aceştia cum a început acest stil de viaţă pentru micuţ, cum e să fii în Cartea Recordurilor la numai 5 ani, dar va asista şi la o lecţie de forţă în direct. Giuliano Stroe, cel mai puternic copil din lume, trăieşte cu familia sa în Italia, iar tatăl său este cel care a început să-l antreneze, luându-l cu el la sală, încă de când băiatul avea doi ani. În ciuda vârstei sale fragede, Giuliano face deja exerciţii de body building, exerciţii complicate recomandate bărbaţilor în toată firea. În scurt timp puştiul a intrat în Cartea Recordurilor după ce a uimit juriul cu cascadoriile sale: a reuşit să facă cea mai rapidă cursă în mâini, pe o distanţă de zece metri, cu o mingie de greutate între picioare. A devenit chiar şi vedetă pe Internet, unde au circulat zeci de filmuleţe în care Giuliano îşi etala performaneţele sportive. Cazul micuţului Giuliano a atras şi atenţia specialiştilor, care se tem că transformările aproape incredibile pe care le-a suferit corpul său ar putea să îi afecteze creşterea.

DISTRIBUIȚI